IN ACEST ARTICOL:
M-am nascut la oras, dar am copilarit la tara. De la 7 luni la 5 ani. Cand m-am mutat din nou la oras, mancarea avea un gust total diferit. Sau nu avea deloc.

Ce mancam atunci cand eram mici...prea multe nu-mi amintesc, nu aveam iphone sa-mi instagramez orice farfurie cu mancare, dar, cu siguranta, meniul nu era unul sofisticat. Si nici cantarit sau cu putine/ multe calorii. Bunica nu avea timp sa calculeze caloriile. Ea nu stia ca proteinele si carbohidratii fac razboi in farfurie. Ea mergea mereu pe intuitie sau pe poftele nepoatei. In principiu, mancam orice avea bunica in frigider, provenit din curtea sau din gradina ei. Orice avea timp sa gateasca. 

Am fost crescuta pe stilul romanesc, la micul dejun cu lapte cu cacao, unt si gem de visine, la pranz (intotdeauna la ora 12:00) ciorba (de toate felurile) si felul doi, iar seara, ce mai ramanea de la pranz sau ceva facut rapid. Nimic complicat. Nu avea nimeni timp de stat la masa pentru ca aveam de terminat joaca inceputa dimineata. Prajituri mancam doar duminica. Sau doar atunci primeam.Cu mici exceptii cand nu se mai intelegeau bunicii cu mine si incropeau ceva dulce in timpul saptamana: un gris cu lapte si dulceata sau un orez cu lapte.

Diminetile le incepeam usor, cu o cana cu ceai facut din flori culese de familie, lapte fiert simplu sau lapte fiert cu cacao sau lapte batut. Langa cana cu optiunile limitate, venea farfuria cu paine, unt si dulceturi sau miere. Sau branza facuta in casa cu rosii si castraveti din curte. Oua fierte sau oua ochiuri, uneori omleta. Chiftele si pate din ficat, iarna cand taiau porcul. Scovergi cu branza si rosii, vara, iarna mergeau cu muraturi. Faceam plinul si alergam prin toata curtea. Si prin curtile vecinilor. Ma opream doar cand ma chema, din nou, la masa, la 12.

La 12 - 12:30 cand ajungeam eu la masa, ma asteptau farfuria cu ciorba si paine calde.  La ciorbe aveam multe optiuni si nu ma plictiseau niciodata. Ciorba de cartofi, ciorba de pui, ciorba de galuste, ciorba de perisoare, ciorba de fasole, ciorba de stevie sau ciorba de loboda, ciorba de peste, ciorba de legume. Preferata mea era, si a ramas in continuare, cea de stevie. Imi placeau ciorbele, dar alegeam zarzavatul. Nu eram prieteni. Urma, apoi, felul doi. Aici si mai multe optiuni. Imi placea mult sa mananc piure cu usturoi, orez si cartofi in tava, ghiveci de legume, ciulama de pui cu mamaliga, pui fript cu ardei copt si rosii copte, in saramura, cu mamaliga, peste fript cu mamaliga. Sarmale si fripturi mancam duminica si de sarbatori. 

Seara, in jur de ora 8, era ultima strigare la masa. Cina, destul de variata si ea, nu era cea mai complexa masa a zilei. De obicei mancam pe fuga, pentru ca ramaneau jocurile neterminate. 

Gustarile erau destul de dese si mereu creative. Cand aveam pofta de ceva dulce, primeam paine data prin ou si zahar si prajita sau serbet sau gogosi sau compot de fructe. Ah, sucul de trandafiri! Ca si desert imi amintesc de placinta cu mere sau placinta cu branza, prajitura semiluna, biscuiti de casa sau, vara, inghetata de vanilie bagata in congelator, in pahare mici de plastic. Oricum, eram genul de copil care nu plangea toata ziua ca vrea dulciuri. Eram mai mult pe acrituri, zarzare, muraturi, mere verzi.

Fructele le luam direct din copaci. Le stergeam pe fustitia si le rontaiam un-doi. Uneori nici nu asteptam sa se coaca: corcodusele si zarzarele sunt mult mai bune verzi. La fel si merele. Pe mere, puneam uneori sare. Altfel rontaiam toata ziua pere, prune, pepeni, struguri, visine, rosii, ridichi, castraveti.

Ce-i drept, cand venea mama in vizita, de la oras, venea cu sacosile pline de crenvursti, parizer cu masline, cascaval, cateva conserve de pate, biscuiti, napolitane, ciocolata, sucuri sau gume de mestecat. Imi placea mancarea de la oras, desi avea gust diferit.

Toate astea m-au facut un copil sanatos, care nu a mers vreodata la spital, un copil incapabil sa stea locului, d-ala de alerga toata ziua, de abia puteai sa-l bagi seara la somn, de se urca in copaci, se juca cu papusile si cu animalele din curte. La fel de incapabil sa stea locului, a ramas si acum, la 27 de ani.

Un articol de Diana Chitu.

Featured foto by Lisovskaya Natalia via Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri