Samosa-pateuri indiene cu naut
Ingrediente necesare pentru pateurile samosa
Pentru aluat:
- 350 g faina de grau
- 65 ml ulei
- 100 ml apa
- 1 praf sare
- 1 lingurita negrilica
Pentru umplutura:
- 1 conserva naut 400 g SunFood
- 150 g mazare congelata sau proaspata
- 3 linguri apa
- 1 bucata ghimbir proaspat
- 1 ardei iute verde
- 1 lingurita boabe coriandru
- 5 boabe piper
- 1/2 lingurita fulgi de ardei
- 1/2 lingurita chimion
- 2 boabe cardamon verde
- 2 cuisoare
- 1/2 lingurita seminte fenicul
- sare grunjoasa
- 1 lingura ulei
Mod de preparare pateuri samosa:
Intr-un castron adaugati faina impreuna cu sarea si negrilica, amestecati, faceti o gropita in mijlocul amestecului de faina si turnati uleiul. Amestecati totul bine pana ce obtineti o compozitie nisipoasa. Incepeti si adaugati treptat apa, amestecand pana ce aluatul incepe sa se stranga. Framantati de cateva ori pana ce obtineti o mingiuta de aluat, lasati aluatul in castron, acoperiti-l cu folie alimentara si lasati-l sa se odihneasca la frigider pentru 30 de minute. Intre timp, amestecati toate condimentele, mai putin ardeiul verde, ghimbirul si sarea. Puneti condimentele intr-o tigaita mica si prajiti-le incet scuturand tigaia din cand in cand. Lasati-le sa se prajeasca pana ce condimentele incep si degaja un miros placut. Lasati-le sa se raceasca usor, adaugati sarea si puneti-le intr-un mojar sau intr-o rasnita puternica. Rasniti totul sau pisati in mojar pana obtineti o pudra.
Desfaceti conserva, clatiti bine nautul sub jet de apa, scurgeti-l foarte bine, dupa care desfaceti cojitele de pe boabele de naut. Incingeti lingura de ulei intr-o tigaie si adaugati ghimbirul si ardeiul verde tocate marunt. Adaugati boabele de naut curatate de cojite si condimentele rasnite, continuati sa caliti nautul impreuna cu condimentele. Cu o furculita pasati jumatate din cantitatea de naut, dupa care adaugati mazarea. Mai caliti pentru 2-3 minute pana ce toate aromele se imbina, dupa care adaugati apa si amestecati din nou. Gustati umplutura si ajustati gustul dupa cum doriti. Scoateti aluatul din folie si impartiti-l in 6 bilute egale.
Luati o mingiuta de aluat, pe celelalte pastrati-le in folie alimentara pana sunteti gata sa lucrati cu ele. Intindeti un disc cu diametrul de 18 cm. Daca aveti rabdare, le puteti face si mai mici, formati discuri de aluat cu diametrul de 14 cm. Cu ajutorul unui cutit taiati discul pe jumatate. Pregatiti alaturi un castronel cu apa, inmuiati degetul in apa si treceti-l pe latura taiata a aluatului. Apucati de coltul de sus al aluatului si pliati-l peste celalalt colt, astfel incat sa obtineti un con. Presati bine aluatul astfel incat marginile sa fie lipite. De asemenea si varful sa fie bine lipit. Puneti conul cu varful in jos si potriviti-l in palma, ungeti toate marginile aluatului cu apa. Umpleti conul cu amestecul de naut, cam o lingura este de ajuns. Lipiti marginile aluatului, inchizand conul bine. Continuati cu restul de aluat pana ati terminat toate pateurile
Incingeti cuptorul la 180 grade Celsius. Ungeti cu putin ulei fiecare pateu si puneti pe o tava de copt acoperita cu hartie de copt. Coaceti samosa pentru 30-35 minte pana ce se rumenesc usor la baza. Aluatul inca sa ramana alb! Daca doriti le si puteti praji in ulei incins, eu una nu am incercat aceasta varianta, raman totusi la copt. Sunt bune si caldute si chiar reci.
O reteta recomandata de blogul andreeachinesefood.blogspot.ro/
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară