IN ACEST ARTICOL:
Cu motiv sau fara, o felie de tort este binevenita oricand. Asa ca, atunci cand ai pofta de ceva dulce, nu astepta un moment special pentru a prepara un tort. Orice zi este o zi speciala!

Dificultate: medie

Ingrediente necesare pentru tort de ciocolata si caramel:

  • Blat:
  • 200 gr zahar
  • 220 gr faina
  • 2 oua
  • 1/2 cana cacao (folosim o cana de 200 ml)
  • 1/2 cana ulei
  • 1/4 cana lapte
  • 1/2 cana cafea tare (cafea expresso, sau cafea la filtru)
  • 1 lingurita praf de copt
  • un varf de sare

Crema de ciocolata:

  • 200 ml frisca lichida neindulcita (eu folosesc Pilos de la Lidl)
  • 5 linguri zahar
  • 200 gr ciocolata neagra
  • 1 lingura unt nesarat

Crema de caramel:

  • 1 pahar zahar
  • 1 pahar apa
  • 3 linguri faina +1 ou + 3 linguri zahar
  • 125 gr unt nesarat 82% grasime

Pentru ornat:
80 gr ciocolata neagra - pt fasiile de ciocolata
bucatele de ciocolata diversa: alba, neagra, lapte

Mod de preparare tort de ciocolata si caramel:

Amestecam intr-un bol faina, zaharul, cacaua, praful de copt si sarea. Separat batem ouale spuma, adaugand apoi uleiul si laptele. Adaugam putin cate putin din mixul de ingrediente uscate la ingredientele lichide amestecand cu o spatula sau cu mixerul pe treapta 1. La final adaugam cana de cafea fierbinte si omogenizam.
Impartim compozitia in doua vase sau daca aveti doua forme de tort identice le puteti pune direct in forme. (am folosit o tava de 24 cm). Turnam compozitia in forma tapetata pe fund cu hartie de copt si unsa pe margini cu putin unt si dam la cuptorul preincalzit la 170 de grade timp de 30-35 min. Se face testul cu o scobitoare pentru a verifica daca blatul e copt.
Procedam la fel pentru al doilea blat.
Blaturile le punem deoparte scoase din tava pana pregatim cremele.
Crema 1: amestecam frisca lichida neindulcita cu zaharul si punem pe foc pana da in clocot. Luam de pe foc si adaugam ciocolata bucatele si amestecam pana se topeste ciocolata. Dupa ce s-a racit putin dar inca caldut, adaugam untul si amestecam, apoi dam vasul la frigider pentru o ora.
Cand scoatem din frigider mixam crema de ciocolata pana devina spumoasa.
Crema 2: caramelizam zaharul intr-un vas cu fundul mai gros. Cand zaharul este complet caramelizat (atentie sa nu se arda) turnam apa, avand grija la aburii ce se formeaza deasupra sa nu ne ardem. Lasam sa fiarba pana se topeste zaharul caramelizat. Luam de pe foc si lasam sa se raceasca complet.
Separat batem oul cu cele 3 linguri de zahar si adaugam apoi faina. Amestecam cele doua compozitii si punem din nou pe foc la flacara mica amestecand mereu, pana obtinem o crema de consistenta unei budinci. Luam de pe foc si adaugam untul si amestecam pana se topeste. Lasam crema la racit. Ideal e sa stea si aceasta la frigider minim o ora.

Urmeaza apoi asamblarea care e destul de simpla: blat-jumatate din crema de ciocolata - jumatate din crema caramel - al doilea blat - restul din crema de ciocolata - restul din crema caramel. Puteti urmari si in pozele de mai jos.
Din ce mai curge pe margini din crema caramel ungem tortul de jur imprejur, asa o sa stea mai bine lipita foaia de ciocolata.
Pentru foaia de ciocolata taiem 2 fasii din hartia de copt de-a lungul ei. Inaltimea trebuie sa fie usor peste inaltimea tortului. Ungem hartia de copt cu ciocolata topita si dam hartia la frigider pana sa intareste ciocolata ( cateva minute doar)

Scoatem prima hartie si cu partea de ciocolata o asezam in jurul tortului, apasam usor sa se lipeasca (nu-i bai daca se sifoneaza putin, asa arata si mai bine) si indepartam apoi hartia de copt. Se indeparteaza foarte usor. Procedam la fel si cu cea de a doua foaie de copt pe care am intins ciocolata.
Deasupra maruntim ciocolata cat mai diversa: alba, neagra, lapte.
Dam tortul la frigider neaparat pana a doua zi, trebuie sa stea cu siguranta o noapte la frigider pentru ca cele doua creme sa se intareasca si pentru ca tortul sa fie perfect.

O reteta propusa de blogul timeaioo.blogspot.ro/


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri