Gata cu umblatul hai-hui prin tara si lume, este vremea sa ne intoarcem la lucrurile de zi cu zi si la experimentele de bucatarie. Pentru "incalzire", am ochit niste zmeura mica si dulce.
Anul trecut, am gasit cu greu zmeura. Anul acesta, in schimb, pot spune ca am executat pana acum, in diferite moduri, circa 5 kilograme de zmeura. Un gem si o dulceata pentru la iarna, iar apoi o bautura dulce si aromata, slab alcoolizata, din care am obtinut un numar de sticle care va ramane necunoscut celor din jurul meu, pentru buna vietuire a lor pana in vremurile geroase in care zmeura va fi doar amintire de vara.
Asadar, se iau doua kilograme de zmeura, un kilogram de zahar, alcool alimentar sau vodca (dar merge si iuica de casa) si cateva tulpini de menta ori o lingura de esenta de menta.
Zmeura adunata instr-o strecuratoare se spala scufundandu-se in apa. Se lasa la scurs, dupa care se pune intr-un borcan mare (ori damigeana), alternand in straturi cu zaharul. Astfel impachetata zmeura, se lasa intr-un loc calduros si se mai amesteca, din cand in cand. Eu am lasat borcanul la soare o zi si jumatate, suficient timp pentru ca zaharul sa se topeasca si sa imi umple jumatate de borcan cu suc rosu si dulce.
Dupa o zi si jumatate, cum spuneam, era gata sucul meu. Am adaugat taria (jumatate de litru de tuica de casa), apoi o cana de apa (era cam tare tuica, totusi) si o lingura de esenta de menta. Din acest moment, ar fi doua variante: fie lasati totul la rece (intr-o pivnita), fie strecurati si strageti in sticle, pe care le puneti la rece. Eu pivnita nu am (unul din regretele mele), asa ca am mers pe a doua varianta si am pitit in frigider sticle si sticlute neidentificate, ca sa fiu sigura ca mai apucam ceva "zmeurata" si la iarna.
Reteta de fata a fost o deviere de la reteta clasica de visinata, dupa care am constatat ca se pot face nenumarate bauturi mai mult sau mai putin alcoolizate din fructe. Am facut afinata si capsunata, acum zmeurata, dar am auzit de la o colega de birou ca e extraordinara si bautura pe care, dupa acelasi principiu, ar trebui sa o numesc "pepenata".
Buuun, sa vedem ce am constatat eu in timpul procesului tehnologic. Am constatat ca zmeura lasa foarte mult suc (mai mult decat capsunele chiar) si foarte repede, mai ales daca o lasi la soare. In al doilea rand, treaba asta cu menta alaturata zmeurei este extraordinara... Si am mai constatat ca, daca, in paralel cu bautura asta, prepari altele doua asemanatoare (ciresata si visinata) si le mai si gusti, trebuie sa te duci urgent la culcare, cat mai poti ajunge in pat pe doua picioare, nu in patru labe...
Mai multe retete interesante pe blogul bucatareli.blogspot.com
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară