De la o vreme am reinceput sa ne bagam in seama vechile obiceiuri si sa preparam ceva fresh (cam) seara de seara, asa cum faceam in Bucuresti, cel putin in ultimul an (07/08). Miercuri seara am abordat iar pastele, alimentul care scoate de multe ori din foame, si pe fuga :)
Cumparaseram acum vreo saptamana niste carne de midii, prinse in Atlantic, le-am bagat la congelator, iar acum le-a venit randul. Le-am dezghetat toata dupa-amiaza iar seara le-am aruncat in tigaia de sosuri, alaturi de o rosie mare pe care am decojit-o frumos si elegant in prealabil, niste rosii uscate de Sicilia (pe care le-am tinut vreo doua ore la ingrasat in apa calduta), usturoi. Am vrut special sa avem contrastul rosii uscate/rosii proaspete in acelasi preparat.
Din pacate n-am avut patrunjel in casa, doar 6 frunzulite culese din productia interna din ghiveci :) , doar pentru decor insa, ca sunt inca foarte mici.
Si am amestecat midiile cu rosia decojita si maruntita, cu usturoiul, cu putin ulei de masline, de s-a lasat un sos dumnezeiesc in tigaie, de ne venea sa-l bem direct de acolo. Multe midii aveau inca in ele alge, dovada faptului ca au fost colectate din apa Oceanului. Prima oara am zis sa le scot din carnea midiilor, pana la urma insa le-am lasat acolo si n-am facut rau :) .
Si apoi am turnat peste amestec pastele, am mai invartit lingura de lemn de 3-4 ori prin tigaia luata de pe foc, inca un catel mic de usturoi pus pe deasupra, apoi hopa-n farfurii, patrunjelul adolescentin maruntit si pus doar pentru poza :) , putin parmiggiano pe deasupra, si pofta buna. Simplu de tot, gustos, clar. 15 minute cu totul, de la preparare pana la pusul in farfurii.
Ah, ce-ar fi mers un vinho verde alb portughez.
Pe foodblog.ro puteti descoperi multe alte retete interesante.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară