Ceaiul chinezesc

Exista un proverb chinezesc care spune ca dimineata cand iesi din camera ta ai nevoie de 7 lucruri pentru a surpravietui: lemne de foc, orez, ulei, sos condimentat, sare, otet si ceai.

Din momentul descoperirii ceaiului in China, plantele folosite pentru pregatirea acestuia au fost ingrijite de oameni cu foarte multa atentie pentru a oferi o savoare unica.

In trecut, ceaiul era bautura imparatilor dar si a taranilor; fiecare persoana se putea bucura de gustul desavarsit al ceaiului, cu toate ca frunzele de calitate superioara erau folosite doar de imparati.
Chinezii sunt cei care si-au dat seama de multiplele beneficii ale ceaiului. Astfel din timpul dinastiei lui Han au avut loc cercetari privind puterile acestei bauturi. Ceaiul devenea tot mai bun si noi arome si gusturi au fost create.

Cum s-a descoperit de fapt ceaiul?

Exista doua versiuni despre cum Shen Nung a facut marea descoperirire.

In prima varianta se pare ca acesta avea obiceiul sa guste din diferite plante pana intr-o zi cand i s-a facut rau. Nu stia ce sa mai faca deoarece limba i se umflase si cauta cu disperare un leac. A gasit langa el niste frunze pe care le-a inghitit si brusc s-a simtit mult mai bine, in plus aveau si un gust foarte bun. Dupa aceasta intamplare a luat si alte frunze asemanatoare ca sa le poata studia cu atentie acasa.

A doua varianta spune ca Shen Nung incalzea niste apa sub un copac cand au cazut niste frunze in vas. Gustul obtinut era deosebit si dupa ce a terminat de baut s-a simtit revigorat. Simtea ca acel lichid ii testa fiecare parte a corpului. Tocmai de aceea, initial numele ceaiului insemna in chineza "a testa". Dupa un timp s-a reprezentat printr-o ideograma care este formata in partea de o padure, in partea de sus de flori si iarba iar intre aceste doua parti un om. Aceasta ideograma simbolizeaza ca omul poate sa intre in echilibru cu natura.

Au existat perioade in care, in timpul banchetelor, se servea doar ceai pentru ca oamenii il preferau in locul vinului. Voiau sa fie plini de energie si sa simta savoarea acestuia decat sa se ameteasca dupa ce consumau vin.

Primele consemnari legate de recoltarea ceaiului sunt din anul 2000 i. Hr, moment in care ceaiul era deja consumat de foarte mult timp.
In Canonul Imparatului Galben despre medicina interna vorbeste despre frunzele care se culeg in luna aprilie si se lasa sa se usuce.

---

---