Bamele contin betacaroten, potasiu, magneziu, multe fibre, vitamina C si sunt eficiente si impotriva cancerului de colon si a bolilor cardiovasculare. Mancarica cu pui si bame este delicioasa.

Chiar daca nu sunt atat de populare in bucataria romaneasca si putini sunt cei care au auzit de ele, bamele au un gust deosebit care merita descoperit. Aceste legume mititele originare din Asia si care se cultiva la noi in tara cu precadere in partea de sud aduc multe beneficii sanatatii noastre. Contin betacaroten, potasiu, magneziu, multe fibre, vitamina C, iar unii cercetatori sustin ca bamele sunt eficiente si impotriva cancerului de colon si a bolilor cardiovasculare. Bamele ajuta si la o digestie eficienta. 100 de grame de bame contin aproximativ 40 de calorii si destul de putine proteine.

Pui delicios cu bame inabusite

Ingrediente:

1 pui potrivit ca marime
½ kg de bame proaspete sau congelate
3 cepe
3 rosii bine coapte sau 2, 3 linguri pasta de tomate
½ ceasca ulei de floarea soarelui
sare
piper
putin otet
1 legatura de patrunjel proaspat
1 lingura faina

Preparare:

Secretul mancarii cu bame consta in felul in care se aleg si se prepar. Sunt de preferat bamele mai micute celor mai lungi deoarece se presupune ca sunt mai crude si mai gustoase. Bamele se spala bine si li se taie codita fara a taia capacelul cu totul. Legumele trebuie sa ramana tari si intregi si atunci cand se fierb. Pentru ca prin preparare bamele devin extrem de lipicioase, este recomandat ca inainte de a le adauga in mancare sa le fierbeti pret de cateva minute in apa cu otet si sare.

Ceapa se taie solzisori si se pune la rumenit intr-o cratita cu ulei incins. Se taie puiul in bucati mai mici, se spala bine, se condimenteaza cu sare si piper si se adauga peste ceapa, dupa ce aceasta s-a prajit usor. Cand bucatile de carne devin si ele albicioase, semn ca s-au patruns putin, in cratita se adauga apa si se lasa sa fiarba cu totul. In momentul in care carnea este aproape fiarta, se adauga bamele fierte anterior (strecurate de apa cu otet in care au fiert) si rosiile taiate frumusel in felii micute (pentru inrosirea mancarii, daca nu aveti la indemana rosii, puteti la fel de bine folosi pasta de tomate) si se mai lasa inca vreo 10-15 minute.

Mancarica trebuie sa fiarba incet-incet pentru a evita sfaramarea bamelor care sunt destul de fragile. Daca doriti ca sosul sa fie mai consistent, cu 5 minute inainte de a lua cratita de pe foc adaugati o lingura de faina amestecata cu apa. Lasati-o sa fiarba putin pentru ca mancarea sa se ingroase. Dupa ce ati stins focul, taiati patrunjelul marunt si adaugati-l in mancare. Optional, puteti adauga si o felie de lamaie atunci cand serviti mancarea. Mancarica cu pui si bame are un gust dulce acrisor. Este delicioasa!

Timp de preparare: 50 minute

Pofta buna!


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Pui delicios cu bame inabusite.