Dificultate: redusa
Ingrediente necesare pentru pui impanat cu Ricotta:
- 1 pui de tara (sau rustic) - de aproximativ 2 - 2.5 kg
- 300 g ricotta
- 1 legatura ceapa verde - doar frunzele verzi
- 1 legatura patrunjel
- cate o lingurita de maghiran, menta - uscate
- 100 ml ulei de masline
- sare, piper alb
Mod de preparare pui impanat cu ricotta:
Taiem puiul pe spate, scotandu-i coloana vertebrala. Daca aveti o foarfeca speciala, cu atat mai bine, dar se poate rezolva operatiunea si cu un cutit bine ascutit. Astfel putem desface puiul, asezandu-l cu pieptul in sus.
Amestecam ricotta cu ceapa verde si patrunjelul tocate marunt, menta, maghiran, sare si piper. Dezlipim pielita de pe pui, cu ajutorul unei spatule, cu grija sa nu o rupem. Cu o lingurita luam din amestecul de branza si il introducem pe sub pielita, umpland astfel puiul.
Ungem o tava incapatoare cu ulei de masline si asezam puiul in ea. Turnam restul de ulei peste pui, il ungem bine, apoi presaram sare si piper alb pe deasupra. Am preferat piperul alb pentru a pastra culoarea uniforma a puiului. Turnam si o jumatate de cana de apa in tava si o punem la cuptorul incins la 200 de grade, timp de aproximativ o ora si jumatate.
Din cand in cand, cam la fiecare 20 - 25 de minute, scoatem puiul din cuptor si il ungem cu sosul din tava, completand cu apa daca e nevoie. Daca vi se pare ca se rumeneste prea tare, acoperiti puiul cu folie de aluminiu si continuati coacerea.
Se poate servi cu diferite garnituri, noi am ales un mix colorat de legume.
Aceasta reteta a fost oferita de blogul furnicuti.blogspot.ro
.jpg)
București găzduiește Jocurile Parasport 2026, cu peste 300 de sportivi din toată țara
Aniela Tudor a cucerit aurul european la sărituri, la Campionatele de la Zagreb
Dincolo de tratament: EduSMart a testat timp de 12 luni un model integrat de sprijin pentru persoanele cu scleroză multiplă
Admiterea la liceu prin examen: o practică rară în Europa, aplicată doar în patru state membre UE