IN ACEST ARTICOL:
O sarbatoare atat de mareata precum cea a Invierii Domnului nu avea cum sa nu starneasca sentimente puternice si contradictorii in sufletele oamenilor. De la popor la popor, de la religie la religie, traditiile legate de marea sarbatoare pascala ascund inedit si frumusete in ele, iar superstitiile, izvorate din credintele, temerile si convingerile oamenilor s-au perpetuat de-a lungul timpului.

Se spune ca in perioada dintre Paste si Rusalii cerurile se deschid, iar sufletele celor decedati se intorc in casele celor dragi pentru a-i proteja. De asemenea, se spune ca sufletele persoanelor care decedeaza in prima duminica de Paste nu mai sunt supuse judecatii de apoi, caci ajung direct in Rai.

Apa pastrata de la slujba Invierii are puteri vindecatoare, indepartand anumite boli si suferinte.

Lumanarile cu care ai luat lumina de la preot in noaptea Invierii nu se arunca, ci se aprind in fata icoanei in caz de suparare mare, la necazuri sau cand te afli in mari dificultati. Se spune ca lumina acestora este mai aproape de rai decat orice alta lumina.

Se crede ca ouale vopsite in Vinerea Mare au puteri miraculoase. Fetele care isi spala obrazul in apa in care au strecurat coaja de la ouale ciocnite vor avea tenul luminos si curat pentru tot restul anului.

In Vinerea Mare, inainte ca primele raze ale soarelui sa isi faca aparitia, fetele nemaritate, smulg din pamant o planta cunoscuta sub denumirea de omag pe care o folosesc in descantece de dragoste pentru a-l intalni pe cel harazit sau pentru a-l convinge pe cel iubit sa-si marturiseasca dragostea. O alta superstitie straveche sfatuieste fetele care vor sa se marite ca atunci cand preotul striga pentru prima oara la slujba Invierii “Hristos a inviat!”, sa raspunda cat mai repede “eu sa joc prima”, insemnand “eu sa ma marit prima”.

De prin lume adunate:

Pescarii nu au voie sa pescuiasca in Vinerea Mare caci aceasta fapta atrage dupa sine ghinionul si scufundarea vasului.

Despre painea sau prajiturile pregatite in Vinerea Mare se spune ca nu or sa mucegaiasca nici dupa o perioada indelungata de timp. La fel se spune si despre ouale vopsite in aceasta zi. Acestea au proprietatea de a ramane proaspete si gustoase, chiar dupa mult timp.

Daca va bate vantul in ziua de Paste, acesta va sufla tot restul anului. De asemenea, o ploaie trecatoare in ziua sfanta este semn de iarba grasa si recolte bogate, dar si de fan putin. In unele zone ale Europei se crede ca in prima dimineata de Paste razele soarelui danseaza pentru a celebra invierea lui Hristos.

Una dintre cele mai populare traditii din Statele Unite este aceea de a purta haine noi in prima zi de Paste. In caz contrar, daca le vei purta tot pe cele vechi, ciorile iti vor scobi ochii, iar pasarile cerului se vor repezi sa-ti smulga hainele de pe tine.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri