Cafeaua reprezintă băutura pe care multe persoane o preferă la începutul fiecărei zile. Cei obișnuiți cu gustul savuros al unei cafele bune nici nu concep să își înceapă ziua altfel decât savurând această licoare magică. Pentru a da startul oricărei zile așa cum se cuvine, astăzi ne-am propus să vă dezvăluim câteva trucuri și idei care vă vor ajuta să pregătiți cea mai bună cafea la filtru, chiar la voi acasă!
Alegerea cafetierei potrivite
Odată ce ai descoperit gustul aromat al unei cafele bune, pregătite la filtru, vei fi nerăbdător să te răsfeți cu o cafea bună, în fiecare dimineață. Pentru aceasta, vei avea nevoie de o cafetieră potrivită, care să dea savoare licorii magice care te trezește la începutul fiecărei zile. Iată care sunt criteriile de selecție ale cafetierei potrivite!
Capacitatea cafetierei
Dacă tu ești singura persoană care consumă cafea acasă dimineața, acest criteriu de selecție nu este unul esențial. În schimb, atunci când întreaga familie preferă să dea startul oricărei zile savurând această licoare magică, este necesar să iei în considerare acest aspect. Astfel, vei avea nevoie de o cafetieră cu un rezervor de apă suficient de mare pentru a acoperi necesarul de cafea al întregii familii. Poți opta cu încredere pentru o cafetieră compactă, cu o capacitate de 1.2 l - 1.5l, care permite pregătirea a 10-15 cafele.
Concentrația cafelei
Un băutor adevărat de cafea acordă atenție sporită concentrației băuturii pe care o savurează în fiecare dimineață. O persoană obișnuită să consume o cafea tare, concentrată, nu se va mulțumi cu gustul unei băuturi lipsite de aroma puternică cu care s-a obișnuit. În schimb, o persoană care bea cafea de relaxare, în zilele de weekend, va prefera aroma plăcută a unei cafele cu o concentrație redusă.
Pentru a stabili setările aferente ale concentrației cafelei, în funcție de necesități și preferințe, vei avea nevoie de o cafetieră de calitate, care să permită acest lucru. Poți opta cu încredere pentru un produs echipat cu un comutator de intensitate incorporat, pentru a stabili concentrația cafelei, printr-o singură rotire.
Vasul în care se păstrează cafeaua
Marea majoritate a cafetierelor comercializate de magazinele specializate sunt prevăzute cu vase de sticlă pentru păstrarea cafelei. În această categorie de produse există și cafetiere cu vase termorezistente, fabricate din oțel inoxidabil. Acestea sunt avantajoase întrucât au capacitatea de a păstra băutura proaspăt preparată fierbinte timp de 1-2 ore. Această caracteristică este ideală pentru persoanele care consumă mai mult de o cafea la prima oră a dimineții. Astfel, aceștia vor putea servi și a doua cafea caldă, imediat ce o termină pe prima, pentru a da startul zilei așa cum se cuvine.
Funcții speciale pentru un plus de aromă
Persoanele care sunt interesate de consumul celor mai bune cafele chiar la ei acasă, pot opta pentru o cafetieră cu funcții inteligente precum Aroma Twister. O astfel de setare face diferența, întrucât asigură o aromă constantă tuturor cafelelor servite în timpul zilei. Această opțiune se datorează sistemului special de amestecare a cafelei, pe măsură ce aceasta se prepară și se scurge în vasul termorezistent. În plus, cafetierele din gama produselor profesionale prezintă și alte funcții speciale precum indicarea nivelului de prospețime a cafelei.
Aceste caracteristici sunt importante pentru procesul de selecție a unei cafetiere bune, care va pregăti cea mai bună cafea pentru tine, în fiecare dimineață.
Foto homepage by Africa Studio via Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară