Un studiu realizat în perioada 25 august – 5 septembrie arată că 65% dintre copiii cu vârsta de până în 14 ani consumă zilnic dulciuri, unii chiar de 2-3 ori pe zi (în timp ce recomandarea nutriționiștilor este de 1-2 ori pe săptămână). De asemenea, 43% dintre părinți au declarat că micuții beau sucuri carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des. 52% dintre părinți le dau copiilor chipsuri, sticksuri și 49% le dau produse semipreparate de tipul mezelurilor sau crenvurștilor. În același timp, 3 din 10 părinți spun că micuții nu consumă zilnic fructe proaspete.
„Primul aspect de care trebuie să ținem cont atunci când pregătim pachetul pentru școală este ca acesta să fie lipsit de zahăr, E-uri sau aditivi. Desigur, nu uităm că alegerile alimentare trebuie să fie hrănitoare, să conțină proteine, carbohidrați, vitamine și minerale în rapoartele corecte. Și, deși puțini suntem cei care ne gândim la acest aspect, alegerile alimentare trebuie să fie variate pentru că altminteri copilul se va plictisi.”, explică nutriționistul.
La capitolul idei, specialistul în nutriție vine cu următoarele propuneri:
Sticks-uri de legume. Într-o caserolă, pune-i bucățele de morcov, ardei, ridichi, alături de câteva cubulețe din brânza preferată. Mai poți prepara chips-uri sănătoase din legume la cuptor.
Bastonașe din cașcaval, brânză emmentaler, combinate cu crackeri din făină integrală și semințe, legume sau chiar fructe.
Un iaurt de băut sau un kefir, alături de câteva rondele de orez expandat, eventual unse cu unt de arahide și lipite, ca un sendviș.
Brioșe sărate. Poți să le faci într-o varietate de combinații: cu legume date prin răzătoare (morcov, ardei gras, dovlecel), cu brânză (cheddar, feta, telemea) sau cașcaval, cu ouă, șuncă, măsline, roșii uscate.
Sendviș sănătos cu pui la grătar, salată verde, castraveți și ardei gras. Sau avocado pasat, ton, măsline și o frunză de salată verde. Alte idei de sendviș: pâine integrală, feliuțe de carne de vită preparate la cuptor, cu ardei copt sau feliuțe de castraveți murați. Mai poți face sendviș cu ou fiert, cremă de brânză și măsline, ori cu dovlecel la grătar și brânză de capră.
5 idei sănătoase pe care să le pui copilului în pachetul pentru școală
Iată-ne că am ajuns, din nou, în situația în care avem a povesti despre pachetul pentru școală. O provocare pentru părinți care, deseori, cedează în fața simplului, atât de sărac în nutrienți, sendviș cu salam, cașcaval și cam atât. Specialistul nutriționist Wasim Nazer propune, astăzi, o lista cu 5 idei sănătoase pe care să le pui copilului în pachetul pentru școală.
Vizionare placuta
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani