IN ACEST ARTICOL:

Un român consumă, în medie, circa 2,5 sticle de vin pe lună, ceea ce înseamnă aproximativ 23,5 litri de vin pe an, în creștere față de anii precedenți. Principalele vinuri preferate de români sunt cele dulci și demi-dulci, iar în ceea ce privește culoarea, vinul roșu este cel mai apreciat de către aceștia, urmat de cel alb și cel rose.

Este evident că industria vinului s-a dezvoltat foarte mult în România în ultimul timp, iar producția și consumul de vin a crescut, în pofida pandemiei. Iată care sunt cei mai mari producători de vin, dar și cele mai importante crame din România.

Crama Recaș

Cramele Recaș este liderul pieței producătorilor de vin locali, cu o cotă de piață de 11,6% și 201 de milioane de lei cifră de afaceri. A fost fondată în 1991 și își are sediul în Recaș, județul Timiș. Crama Recaș administrează 1150 de hectare de viță-de-vie și deține în portofoliu branduri de vinuri precum Solo Quinta, Sole, Cuvee Uberland, Muse, Regno Recaș, Conacul Ambrozy, Domeniile Recaș, Castelul Huniade și Schwaben Wein. Soiurile de struguri cultivate de Crama Recaș sunt: Merlot, Pinot Noir, Cabernet Franc, Syrah, Negru de Drăgășani, Novac, Acalon, Cabernet Dorsa, Zweigelt, Cadarcă, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Fetească Albă, Pinot Gris, Viognier, Muscat Ottonel, Furmint, Riesling Italian și Riesling de Rin.

Crama Recaș are și branduri exclusive pentru export: Călușari, Umbrele, Paparuda, Dreambird, Dreamfish, I Am, Legendary, Frunza, Torre Rika, Bradshaw, Mărțișor, Dragon Hill, Balaur, Werewolf etc. Crama Recaș are o istorie lungă și interesantă. Cea mai veche mențiune despre existența viilor Recaș datează din 11 noiembrie 1447, într-un act care arată că Mihail de Ciorna, Banul Severinului, cumpără viile de la Ioan și Ecaterina Magyar pentru 32 de florini ungurești de aur.

Jidvei

Următorul producător de vinuri din România este Jidvei. Acesta a fost pentru mult timp cel mai mare producător din țară, dar a înregistrat în 2020 cea mai mare scădere anuală, de 25%, ajungând la o cotă de 8,4% din totalul pieței. Jidvei are 2500 de hectare de viță-de-vie, probabil cea mai mare plantație din țară. Au 4 crame cu o capacitate de peste 30 de milioane de litri la: Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu. Jidvei produce o varietate de vinuri, pentru o varietate de consumatori: Perla Transilvaniei, Crăița, 8 Mândruțe, gama Tradițional, Jidvei Clasic, gama Premiat, gama Grigorescu, gama Nec Plus Ultra, gama Tezaur, gama Castel, Mysterium, Ana, Maria, Mărgăritar, Spumant Jidvei. Soiurile cultivate de Jidvei sunt: Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Riesling Italian, Traminer roz, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră și Syrah.

Cotnari

Cotnari este al treilea cel mai mare producător de vinuri din țară, cu o cotă de 8,2% din totalul pieței. Istoria sa a început în 1948 când a fost înființată și deținea 2000 de hectare. Astăzi compania deține o proprietate de 900 de hectare și are în arendă 800 de hectare. Cotnari produce o serie de game de vinuri: Anotimpurile, Clasic, Cotnari, Eticheta galbenă, Selecții, Vin de spirit și Vinotecă. Plantația lor este formată din: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească, Fetească Albă și Frâncușă.

Crama Ceptura

Crama Ceptura a înregistrat cea mai mare creștere din top și a ajuns la o cotă de piață de 7,2%. Povestea Cramei Ceptura a început în 2005, iar în momentul de față are o capacitate de producție de 10 milioane de sticle pe an, o secție de vinificare care a sigură prelucrarea a 10.000 de tone de struguri pe sezon și o capacitate de păstrare de aproximativ 6 milioane de litri de vin. Este amplasată în zona viticolă Dealu Mare, în județele Buzău și Prahova. Plantația se află pe coline cu altitudini de circa 160 de metri, ceea ce le oferă 14 zile cu soare în plus față de alte regiuni. Soiurile cultivate de Crama Ceptura sunt variate: Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Merlot, Syrah, Muscat Ottonel și Pinot Noir.

Sursa foto: Photo by Kelsey Knight on Unsplash


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri