Pui la cuptor cu legume si sos alb

O reteta interesanta cu pui la cuptor cu legume si sos alb

Salutare,
Dupa o asteptare mai indelungata a parerilor dvs. referitoare la acest blog (fara succes), am decis sa o las balta, sa schimb putin imaginea blogului si sa continui hoinareala prin bucatarie cu o reteta de pui de tara la cuptor cu legume si un sos de iaurt cu mirodenii.

Am avut de la bunica mea de la tara, mai exact in zona Cotnariului, un pui care a stat la congelator ceva vreme si am decis ca e timpul sa-l incalzim putin ca era prea degerat.
Cu o zi inainte sa il prepar i-a facut un baitz din: ulei, bere, otet balsamic, sos de soia, sos de chilli, sos Worchester, miere, coaja de lamaie, sare, piper, bioa de ardei, curry, cimbru, rozmarin...si nu mai stiu, cred ca atat :). L-am masat si l-am masat pana s-a dus peste tot acel baitz, apoi l-am pus intr-o punga la frigider pana a doua zi. Pui la cuptor cu legume si sos alb. Reteta pui la cuptor cu legume si sos alb.
Dupa care l-am bagat la cuptorul incins timp de o ora si ceva la foc mediu spre mic, iar la fiecare sfert de ora-20 minute, il trageam putin afara si ii mai turnam pe spate niste sos din tava sa nu ramana uscat.
In timp ce puiul se incalzea in cuptor, am inceput sa prepar legumele. Am curatat niste cartofi si i-am taiat cubulete, niste morcovi rondele si le-am pus la fiert cu niste apa cu sare peste care am pus la aburit niste pastai verzi congelate.
Dupa ce s-au fiert le-am pus intr-o tigaie incinsa cu o lingura de unt si le-am sotat nitel cat sa prinda un luciu frumos si putin din aroma untului, apoi asezonate cu sare, piper si un pic de rozmarin uscat.
Sosul de iaurt e simplu de facut si merge foarte bine cu legumele si cu carnea. Am pus cam o canita de iaurt, un strop de ulei de masline, sare, piper, doi catei de usturoi tocati fin, cimbru, busuioc si un pic de sos Worchester.
Dupa o ora si ceva, s-a rumenit si puiul meu de arata ca dupa o excursie in Jamaica :)
I-am rupt cracanele, am asezat pe o farfurie cu legumele si am stropit peste toata farfuria cu acel mirific sos de iaurt.

Pofta mare!

Mai multe retete delicioase puteti descoperi pe blogul foodquicklygood.blogspot.com

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Pui la cuptor cu legume si sos alb.