ghid pentru o viaţă împlinită

Ciorba de loboda si cartofi

Vara, merge foarte bine, atat rece cat si calda, cu o ceapa verde, proaspata, alaturi.

Dificultate: redusa

Ingrediente necesare pentru ciorba de loboda si cartofi:

  • o farfurie adanca plina cu loboda (eu am avut 3 legaturi mari)
  • o ceapa mare sau o legatura de ceapa verde
  • 500 g cartofi
  • verdeata tocata
  • leustean
  • un morcov
  • o radacina de patrunjel
  • sare
  • piper
  • 300 ml de bors din tarate sau orice altceva folositi pentru a acri ciorba
  • 50 ml ulei
  • smantana proaspata

Mod de preparare ciorba de loboda cu cartofi:

Cartofii se taie sferturi. Loboda se curata de tulpinile mai groase si se taie ca salata verde. Ceapa se taie marunt, morcovul si patrunjelul se taie fideluta sau se dau prin razatoarea mare. Leusteanul - cam 4-5 frunze - se rupe cu mana in bucati.

ciorba de loboda

Ceapa amestecata cu o lingurita rasa de sare se caleste in ulei pe foc moale, inabusit, ideal chiar ]n oala ]n care preparati ciorba. Dupa 2 minute se adauga morcovul si patrunjelul, apoi, dupa alte 2-3 minute se adauga loboda. Se mai lasa sa se caleasca maxim 3 minute, apoi se toarna cca 2 litri de apa rece. Se adauga si cartofii. Se lasa la fiert pe foc potrivit 20 de minute. Cartofii ar trebui sa fie fierti acum. Se pune borsul (fiert sau crud) si se mai fierbe inca 2-3 minute, apoi se potriveste de sare si piper, se adauga verdeata tocata si leusteanul si se poate inchide focul.

Se serveste cu sau fara smantana, caz in care este o ciorba de post. Oricum, este foarte gustoasa. Pofta buna!

ciorba de loboda

O reteta recomandata de blogul retete-vechi-si-noi.blogspot.ro

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ciorba de loboda si cartofi.