Pentru Andreea Berecleanu, sarbatorile de Paste sunt legate „de bunici si de traditii, de Joia Mare si de Vinerea Mare, de trecutul pe sub masa in haine noi si de inconjurul Bisericii, de fabricarea paharului pentru lumanare.” Pentru Andrei Zaharescu, Pastele inseamna emotie si amintiri foarte dragi.
Roxana Ionescu si Mihaela Tatu isi amintesc traditii indragite: calcatul pe iarba, spalatul cu apa sfintita si stropitul fetelor.
Crina Abrudan povesteste despre ouale incondeiate cu ajutorul unchiului sau. „Mama a fost nevoita sa mai puna oua la fiert, ca sa punem pe masa, totusi, un cos cu cateva oua frumos vopsite”, spune Crina. Simona Gherghe dezvaluie cea mai frumoasa amintire legata de Paste, cand in noaptea de Inviere a nins ca in miezul iernii. Simona va petrece sarbatorile alaturi de familie, in casa bunicii din judetul Buzau.
Analiză FES: decalajul României față de media OCDE la testele PISA arată nevoia unor măsuri educaționale concrete
Gimnastica acrobatică românească, susținută la Campionatul Național de la Galați
Bursele elevilor cresc din anul școlar 2026-2027, iar cele sociale rămân și în vacanțe
Uniformele școlare obligatorii, adoptate de Senat: dezbaterea despre costuri și eficiență continuă la Camera Deputaților