Marile pasiuni îşi fac loc în viaţa noastră încă de la vârste fragede. Aşa a fost şi pentru ownerul Brownerie, Lăcrămioara, care atunci când priveşte în urmă, zâmbeşte la amintirea unei copile ştrengare, ce dădea iama în bucătăria mamei să prepare prăjituri alături de ea. Totul a început cu plăcerea de a meşteşugi mici surprize culinare şi mai ales de a le savura, pe măsură ce reţetele deveneau tot mai complexe, iar abilităţile pe măsură. 
 

Prăjituritul a fost pentru Lăcrămioara pasiune pură, dar şi catharsis, relaxare şi o punte către cei apropiaţi. Un refugiu la care sufletul ei s-a întors de fiecare dată când avea nevoie de un moment de deconectare: în sesiuni, pentru ocazii speciale, pentru ocazii nu atât de speciale şi, mai ales, pentru prieteni dragi. Şi aşa, încet-încet, povestea Lăcrămioarei a devenit povestea Browneriei.

Despre Brownerie

Browneria este laboratorul unde poftele cele mai exigente se împlinesc în cutii de câte 6, 9 sau 12 bucăţi de negrese americane apetisante, cu textură cremoasă, cu aromă irezistibilă şi cu convingerea că întreaga degustare beneficiază de ingrediente premium, după un proces îndelung de perfecţionare a reţetei şi de selecţie a celor mai sustenabile materii prime. Momentan, aceste produse yummy pot fi comandate pe site sau prin Glovo, Tazz şi Bolt Food şi regăsite la Plantini şi Boiler Coffee Shop, unde completează meniul cu un gust dulce memorabil.

Lăcrămioara şi soţul ei visează cu ochii deschişi la momentul în care vor avea un loc de servire doar al lor, în care vitrina să fie burduşită cu brownies proaspete, ce-şi împrăştie mireasma în tot spaţiul. Însă ambii cred într-o creştere graduală, susţinută de evaluări şi eforturi constante, iar în momentul prezent recunosc că abia şi-au recăpătat ritmul de lucru, după apariţia celui de-al treilea membru al familiei lor, un bebe ce încă nu a descoperit prăjiturile mamei sale.

Nu le este teamă de noua etapă pe care o construiesc cu răbdare. S-au obişnuit să lucreze cu dedicaţie şi să îşi eficientizeze timpul încă de la apariţia business-ului: acesta a apărut în timp ce ambii aveau joburi full time şi s-a dezvoltat organic, în ciuda acestui impediment. De altfel, Browneria a apărut ca o provocare:

“La încurajările soţului meu, am început un curs de cofetărie fără nici un plan de a deschide o afacere. Acolo, am primit provocarea din partea mentorului nostru să ne decidem până la final care este scopul acestuia și de ce îl facem. Așa am ajuns eu şi soţul meu să ne dorim să facem din asta o mică afacere. Brownie-ul este un produs cu care am putut jongla eu foarte mult în imaginația mea și mi-am dorit o nișă pe care să dezvolt cât mai multe sortimente”, spune Lăcrămioara.
Sortimentele irezistibile de la Brownerie

Şi vorbind de sortimente, owner-ul recunoaşte că nimic nu bate slăbiciunea sa pentru brownie-ul cu unt de arahide. A descoperit în adolescenţă combinația, pe un blog de prăjituri şi de atunci a rămas în top. Prietenii şi furnizorii lor de la Sunday bites fac un unt de arahide genial, fără adaosuri, şi Lăcrămioara adoră textura lui. Cu cât e mai lipicios, cu atât mai bine.

Dar Browneria are şi alte sortimente fascinante cu care un amator de dulciuri se poate delecta: Nu lipseşte, desigur, Original Brownie, varianta originală! Pe lângă această, gama include Milky Coconut, mix-ul ideal între gustul delicat al cocosului şi savoarea negreselor americane; Salted Pecan, o alegere dedicată amatorilor de nuci pecan şi celor care preferă caramelul sărat; Raisin-Rhum, un combo îndrăzneţ cu stafide şi cu gust subtil de rom; Hazel Choco - un must-try pentru cei care nu se mai satură de ciocolată cu alune; Dark Orange - un sortiment cu gust intens şi o notă fructată; Chewy Pistachio - o minunăţie care pune în valoarea grozav savoarea fisticului; Joyful Sour Cherry - o reinterpretare a prăjiturilor cu vişine, varianta brownie; White Coconut - o splendoare cromatică şi un desert light şi Vegan Brownie, o alternativă apetisantă pentru vegani sau pentru cei care ţin post.

Iar, de curând, Lăcrămioara a început să jongleze cu ideea de brownie reinterpretat - mousse-uri la borcan, torturi pe comandă şi alte ghiduşii dulci care preiau baza reţetei de negresă americană şi creează un fusion cu alt desert la fel de iubit. Cu toate acestea, brownies clasice încă reprezintă main core pentru business-ul ei.

Alegerea este dificilă, de aceea cei mai inspiraţi clienţi sunt cei care le testează pe toate acestea. Există un singur risc: unii se îndrăgostesc atât de tare de aceste mici minunăţii, că apoi le duc dorul dacă părăsesc Bucureştiul, pentru că momentan livrările nu depăşesc capitala. Mai puţin într-o singură excepţie, când Browneria a trimis un pachet special tocmai la Cluj.

“Am mai primit întrebarea dacă livrăm în țara. Și nu facem asta deocamdată. Nu suntem echipați, dar ne-ar plăcea. Acum ceva timp, însă, ne-a scris o clientă și ne-a rugat tare mult să facem o excepție și să îi trimitem și ei la Cluj o cutie. Mâncase brownies trimise de sora ei din București, care și ea la rândul ei este mare fan brownies, și un client tare drag nouă. Ea a comandat deseori şi a trimis în țară cadouri la familie. Ne-a impresionat dorința ei și i-am livrat o cutie la Cluj”, mărturiseşte Lăcrămioara.

Estimăm că după atâtea poveşti legate de brownies, pofta deja se simte laolaltă cu nerăbdarea. Încheiem atunci aici povestea din spatele Browneriei şi te invităm să comanzi o cutie pe www.brownerie.ro sau prin aplicaţia ta preferată de food delivery şi să savurezi fiecare bucăţică din aceste sublime delicii dulci. Poftă bună!


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri