Ingrediente necesare pentru drob de miel:
- maruntaie de miel (doamna Comsa nu precizeaza cantitatea, eu am avut un kg si presupun ca aceasta este cantitatea aproximativa ce o putem avea de la un miel)
- 3 oua (chiar cinci ca sa pune doua fierbe bine in compozitie)
- 5 cepe
- 2 morcovi
- un patrunjel
- o mana frunze de patrunjel
- sare, piper, o foaie de dafin
Mod de preparare drob de miel:
“Ferbem maruntaiele unui miel (circa un kg am avut eu) intr`un kgr. de apa cu o ceapa, o mica radacina de morcov, alta de patrunjel, o foaie de dafin, 10 boabe de piper si sarea trebuincioasa.”
Musai sa spalam maruntaiele intai si sa cautam in zona ficatului vezica biliara nu de alta dar ignorarea ei ne-ar aduce un dezastru al….gustului. De o gasim, o taiem cu grija si o aruncam ca nu e buna de nimic.
Recunosc ca aici am apelat la un mic truc, apa in care au fiert maruntaiele, am spumat-o si am folosit-o mai departe pentru o ciorbita de maruntaie tot marca doamna Comsa. Ba am luat si ceva bucatele apetisante din maruntaie si le-am pus in ciorba.
“Dupa ce s-a fiert, le scoatem pe o scandura si le tocam cat se poate de marunt, sau macinate cu masina. Prajim rumen intr-o lingura de untura, 4 cepe taiate marunt; apoi punem si maruntaiele tocate, precum si patrunjel tocat, piper pisat, sarea trebuincioasa si 3 oua, toate acestea bine mestecate.”
Clar, macinate cu masina. In plus, pentru ca nu aveam prapore, am dat prin masina si niste slanina, cam atata cata a fost nevoie sa adune toata tocatura de carne intr-un amestec omogen si moale. Am adaugat restul ingredientelor enumerate mai sus plus o radacina de morcovel rasa. Mai putin doua oua, nu ca am vrut asa dar cu un sfert de ora mai devreme, venise iubi in bucatarie (eu il schimbam la baie pe Petrica), in frigider erau doar trei oua, special pastrate pentru aceasta reteta, iubi mi-a “sterpelit” doua din ele, pana m-am intors eu in bucatarie, erau deja papara. Mi-a fost greu (citeste lenePrincess) sa ma duc sa cumpar, asa ca m-am riscat cu doar un ou in tocatura. Rezultatul a fost multumitor in sensul ca drobul, sovaitor chiar reusit sa se tina “in picioare” dar, clar cu trei oua ar fi iesit mult mai bine.
“Spalam praporele in apa rece, il intindem pe o scandura, punem compozitia mai sus amintita, potrivind-o egal de groasa ca de 3 degete, in forma rotunda, invalind-o din toate partile cu praporele, asa ca sa nu iasa tocatura, apoi punem in tigaie o lingura de untura sa se infierbante, dupa aceea punem drobul sa se friga in cuptor incet. Dupa ce este fript il taiem in felii ca un deget de groase si servite cu salata dupa plac.”
Iete-l aici ca in reclame: inainte si dupa coacere.
Doamna Comsa nu spune dar eu consider ca unul – doua oua fierte si bagate in compozitie intregi ca sa iasa frumusete de model la taierea drobului, este absolut obligatoriu pentru linistea noastra sufleteasca (caci fara acele oua parca lipseste ceva). Cum nu aveam prapore, am pus niste hartie de copt in forma de chec si am asezat si tocatura, niveland-o fara prea mari farafastacuri. Am bagat-o la cuptorul incins ai am scos-o cand a inceput sa aiba o frumoasa coloratura de ….copt. Daca rezistati, asteptati pana se raceste. Eu una nu servesc drob fara hrean, asa ca musai niste chiscaceala alaturi. Mmmm, bun!
Cititi mai multe retete pe blogul http://casutalaurei.blogspot.com/