Acum cateva zile taica'meu mi-a prezentat o bucata de ceva carne bucatalita, asa cum face de obicei in ultima vreme - mai precis, de cand am blogul si m-am apucat de gatit :) - si mi-a zis sa fac ceva de mancare. Mi-a zis ca e o pulpa de curcan. Era taiata oarecum felii, avea niscai oase sparte, si n-am stiut ce altceva sa fac decat o ciorba.

Am pregatit pe langa bucata de carne un ardei, o ceapa marisoara, un morcov si un patrunjel, putin usturoi, ardei iute, smantana, sare, un fir de leustean care nu e in poza, 0,5 l de bors din tarâţe, 1,5 l apa si verdeata.

Mai intai am spalat bucata de carne si am taiat-o in bucati mici, dupa care am pus-o intr-o oala la fiert pe foc mediu.

Intre timp am dat prin razatoare radacinile, am taiat marunt ceapa si ardeiul. Ceapa am tras-o putin in ulei pe foc mic apoi am adaugat legumele in zeama.

Am lasat sa mai fiarba inca jumatate de ora pe foc mic, cu capacul pus, dupa care am adaugat borsul. Dupa inca 10 minute am pus 2 catei de usturoi taiati felii, cateva felioare din ardeiul iute si verdeata tocata marunt. Am mai lasat cca 1 minut apoi am potrivit de sare si am inchis focul.

Am lasat un pic sa se racoreasca apoi am servit ciorba cu smantana.

Pofta buna! :)

 

Mai multe retete delicioase puteti descoperi pe blogul caietul-cu-retete.blogspot.com