Dificultate: redusa
Ingrediente necesare pentru mucenici moldovenesti de post:
Aluat
- 500 gr faina
- 20 gr drojdie
- 250 ml apa
- 1 lingurita cu zahar
- 1 plic zahar vanilat
- 1/2 fiola esenta rom
- 1 lingura ulei
- 100 gr nuci macinate
- un praf de sare
Sirop:
- 1 cescuta zahar (125 gr)
- 4 cescute apa(500 ml)
- 4 linguri miere
Mod de preparare mucenici moldovenesti de post:
Daca nu tineti post, folositi 600 gr faina + 2 oua, inlocuiti apa cu laptele si framantati aluatul cu 3-4 linguri unt topit si veti obtine cei mai deliciosi si mai pufosi mucenici posibili.
Pune intr-un vas un pumn cu faina. Inmoaie drojdia cu zaharul si putina apa calda, apoi toarna-le in mijlocul fainii, amesteca si adauga putin apa, sa fie ca o smantana.
Acopera aceasta plamadeala si lasa-o sa creasca 10-15 min. Adauga apoi restul fainii, uleiul, zaharul, mirodeniile si apa calduta.
Framanta bine, pana cand aluatul incepe sa faca basici si se dezlipeste usor de pe maini.
Presara putina faina si lasa la crescut o ora. Ia acum bucati din el, formeaza suluri, apoi opturi.Pune mucenicii intr-o tava unsa cu ulei si lasa-i sa mai creasca putin.Unge-i cu putina miere topita si da-i la copt
Intre timp, prepara siropul, punand ingredientele la fiert. Da in cateva clocote sa capete putina consistenta.
Cand mucenicii s-au copt si s-au mai racorit putin, inmoaie-i repede in siropul fierbinte si aseaza-i intr-un castron. La sfarsit toarna restul siropului peste ei si presara nuca macinata.
Aceasta reteta a fost propusa de blogul poetagurmanda.blogspot.ro