Nu stim pe la alte case cum se procedeaza, dar la noi, asa este. Ne strangem toata familia in jurul mesei si mancam, mai vorbim, iar mancam, mai ciocnim un pahar de vin, iar mancam. Si realizam ca s-a facut ora 8 seara si nu ne-am ridicat deloc de la masa de cand ne-am asezat prima data, la ora 12. Moment in care zicem ca s-a dus si ziua asta si nu am facut altceva decat sa ne strangem cu totii si sa mancam. Pai, sa mai ciocnim un pahar atunci, ca tot s-a facut noapte, ce altceva sa mai facem!

Nu conteaza prea mult despre ce vorbim, conteaza ce mancam. Si, de obicei, ca orice familie autohtona, ce respecta sarbaroarea Pastelui, mancam de toate, ca doar o data invie Iisus. Si cand spunem de toate, spunem urmatoarele: oua rosii, drob de pui (noi nu consumam miei, ni se par prea delicati, dar cu puiutii de gaina nu avem nimic, sa-i facem friptura!), branzeturi, inainte erau vreo 3 tipuri: telemea de vaca, branza de capra si cascaval afumat, dar acum avem meniu modern si alaturam cateva felii de brie, de camembert si blue cheese, sa fie!, punem si cateva nuci si fructe uscate, apoi salata de boeut, salata de vinete, salata de icre, uneori humus si, mai nou, guacamole (salata de avocado, ceapa si rosii), uneori o tarta cu ciuperci. Opulenta culinara, nu alta. Tinem mult la verdeturi: salata verde, ceapa verde, usturoi verde, ridichi, leurda. Asta e un lucru bun! Legumele nu lipsesc niciodata de la masa. Asta doar la aperitiv. Dar deja stomacul e cam gata!

Masa incarcata de Paste

In functie de cheful gospodinei, urmatoarea mancare care ar umple farfuria ar fi o ciorba de curcan sau una de pui. Asta e o traditie veche, pastrata de la bunici care sustineau rutina „nicio zi fara ciorba.” Aici scapam usor, o ciorba usoara de curcan nu poate ucide pe nimeni, caloric vorbind, dar daca ai gustat deja „cate putin din toate” cele enumerate mai sus si intentionezi sa gusti cate putin si din felul urmator, ar cam fi cazul sa te gandesti si la stomacul tau. Intr-o zi normala de weekend nu obisnuiesti sa consumi atat de multa mancare, nu intelegem de ce in acea duminica de primavara, lumea decide sa o petreaca mancand. De ce Pastele s-a transformat dintr-o sarbatoare spirtuala intr-un festival al mancarurilor?

Iata ca intre timp a venit friptura. Friptura de curcan, de pui, sau pe porc. La alte case se poarta friptura de miel, la noi nu. Si nu a venit singura, are o garnitura de cartofi, combinatia fatala. Dar macar acum sa nu discutam despre care combinatii nutritive sunt legale si care nu. (Oricum, avem si o salata). Hai sa ne bucuram de aceasta zi si de aceste mancaruri excelente si gustoase care parca ne privesc cu ochi diavolicesti pana nu le terminam pe toate.

Strangem toate farfuriile, facem loc desertului. Avem pasca facuta in casa. Cu branza si stafide. (Si multe oua, ulei si zahar, as mai adauga). Cozonacul l-am cumparat de la cofetarie, n-am mai avut timp si pentru el! Dar sa-l manancam avem timp destul, cine ne grabeste, doar e sarbatoare. Mai bem un pahar de vin, sa ne taie greata si uite, cum s-a dus si ziua asta.

Ei bine, dupa ce toata lumea „a gustat cate putin din toate astea”, sa aruncam o privire in frigider. Bubuie de mancare, mancare pe care tocmai am servit-o, si maine urmazeaza sa o servim din nou. Doar ca maine, s-ar putea ca si stomacul sa aiba ceva de spus despre asta si nu o sa ne mai atingem in veci de mancarea aia. Si, urmatorul pas intuitiv este sa o aruncam, asta in timp ce, in Africa, un copil tocmai s-a culcat nemancat...

Daca ar fi se ne imaginam cel mai elegant meniu, dar in registru tradional, pentru aceasta zi cu o incarcatura spirituala atat de puternica ar fi altfel. Venim cu cateva sfaturi care, cu siguranta, ti-ar prinde bine, mai ales daca faci parte dintr-o familie cu obiceiurile celei prezentate mai sus:

Citeste sfaturile pentru o masa usoara de Paste in pagina urmatoare