Gougères sunt o specialitate franceza din regiunea Burgundia. Acestea sunt mici bile pufoase, aerate, pregatite din aluat oparit, la care se adauga branza si diverse condimente. Gougères sunt foarte usor de preparat si sunt delicioase servite calde sau reci ca si aperitive. Eu am ales sa incerc minunatele gogosele in varianta cu piper si cimbru.
Ingrediente pentru aprox. 25 Gougères
Pentru aluat
- 125 ml lapte, 40 g unt,
- 2 oua + 1 galbenus, 75 g faina,
- 100 g branza, 1/3 lingurita sare,
- ½ lingurita frunze de cimbru uscat,
- piper.
Pentru glazura
- 1 ou
- 2-3 linguri branza rasa.
Mod de preparare Gougères:
Intr-un vas, se amesteca laptele cu untul, apoi se pun pe foc. Cand incep sa fiarba, se adauga sarea si faina, toata odata. Se amesteca energic cu o lingura din lemn, pana cand se obtine un aluat neted si care se desprinde de peretii vasului.
Se opreste focul si se adauga ouale unul cate unul si amestecand bine dupa fiecare cu mixerul (sau in continuare cu lingura din lemn).
Cand aluatul devine neted, se adauga branza rasa fin, cimbrul tocat marunt si un praf de piper (sau mai mult, daca le vreti mai picante).
Aluatul se aseaza in mici gramajoare intr-o tava tapetata cu hartie de copt, cu distanta intre ele.
Pentru a le da forma se poate folosi un pos sau o punga taiata la un colt.
„Moțul” gramajoarelor se niveleaza cu o lingura trecuta prin apa.
Gramajoarele de aluat se ung deasupra cu ou batut si se presara cu branza.
Tava cu frumuselele gougères se introduce in cuptorul incins la 200 de grade si se lasa timp de 20-25 minute, pana cand acestea isi dubleaza volumul si devin aurii.
Se pot servi calde sau reci.
O reteta recomandata de blogul truedelights.ro