1 / 6

Tiramisu cu visine

Dificultate: redusa

Ingrediente necesare pentru tiramisu cu visine:

  • 200 g piscoturi
  • 1 cana visine fara samburi
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • 200 g mascarpone
  • 2- 3 linguri zahar pudra
  • 200 ml cafea preparata
  • cacao

Mod de preparare tiramisu cu visine:

Crema:

Visinele se paseaza cu blenderul pana se obtine un piure fin. Se bate smantana cu zaharul pudra, adaugat treptat, pana se obtine frisca. Branza mascarpone se freaca pana devine cremoasa. Aceasta poate fi inlocuita si cu branza proaspata, pasata fin si amestecata cu 2-3 linguri smantana.
Se amesteca piure-ul de visine cu frisca si branza mascarpone.
In cazul in care se foloseste branza proaspata sau crema rezultata este prea moale, se adauga in plus, o lingurita cu gelatina, inmuiata si topita pe baie de aburi.

Asamblarea:

Se tapeteaza o tava de chec, cu folie alimentara si se aseaza un prim strat de piscoturi, trecute mai intai prin cafea. Se pune jumatate din crema, un alt strat de piscoturi inmuiate in cafea si restul cremei. In crema se pot adauga si cateva visine intregi, pentru un gust si mai racoritor. Deasupra se cerne cacao, cu o sita fina. Se lasa la frigider pentru 3-4 ore. Prajitura se scoate din tava, se aseaza pe platou si se imbraca pe margini cu jumatati de piscoturi. Se decoreaza cu visine si ciocolata rasa.
Sa aveti pofta!

O reteta propusa de blogul truedelights.ro

Înapoi la articol

Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri