Un desert extraordinar, ce poate fi consumat in timpul postului!
Timp de preparare: 60 - min
Dificultate: medie
Ingrediente:
Pentru aluat:
1/2 kg faina
250 ml apa
25 gr drojdie proaspata
4 linguri miere de albine
un praf sare
Pentru umplutura:
300 gr miez nuca
250 gr zahar
Mod de preparare invartita cu nuca:
Se pregateste aluatul: dizolvam cubuletul de drojdie cu putina apa calda, adaugam doua linguri de faina si amestecam pana obtinem o maia pe care o lasam la dospit pana isi dubleaza volumul.
Punem faina cernuta intr-un vas. Adaugam apa calduta mierea, maiaua dospita, si praful de sare. Framantam pana obtinem un aluat elastic si nelipicios.
Cantitatea de faina poate fi variabila datorita tipului de faina folosit , daca vi se pare prea vartoasa mai adaugati putina apa, daca e prea moale mai adaugati faina.
Punem vasul intr-un loc cald si lasam la dospit pana isi dubleaza volumul.
Impartim aluatul in doua. Intindem o foaie iar deasupra presaram nuca macinata care a fost amestecata in prealabil cu zaharul.
Rulam si o asezam intr-o cratita rotunda tapetata cu hartie de copt.
Lasam din nou la dospit cam 30 minute apoi ungem toata suprafata cu un sirop facut din apa cu zahar.
Dam la cuptor la foc mic pana se rumeneste frumos.Cand o scoatem din cuptor o ungem din nou cu siropul pentru a-i da un aspect frumos.