Dificultate: redusa

Ingrediente necesare pentru placinta cu spanac:

Aluatul este marele dichis al oricarei placinte, daca vrei sa iasa rumena, pufoasa si aratoasa. Gustoasa este sigur si are avantajul ca poti sa pui ca umplutura ce-ti trece prin cap, de la ierburi la ciuperci, branza si carne sau peste, porcarele taiate marunt, varza murata sau amestec de legume trase in unt, urzici sau ficatei de pui.

Faina are ea rolul ei – sa fie cat mai alba si cu cat mai multe zerouri puse pe ambalaj. Faina pe care scrie – pentru cozonaci mai da si rateuri. Ca sa te fixezi la un anumit tip de faina trebuie sa incerci mai multe, nu neaparat pe cele mai scumpe.

Sfat ! Cumpara faina din grau macinat la o moara de la tine din localitate. Sigur este proaspat macinata si nu apuca sa se aglomereze din cauza umezelii. Eu prefer faina cumparata de la magazinele care vand paine proaspata si produse de cofetarie, facute pe loc.

Aluatul se face din – o cana de sifon sau apa minerala (cana sa fie goala de un deget), 2 linguri de ulei de masline, 2 linguri de otet din vin de 9 grade (merge si cu otet de mere si miere), un praf de sare, faina cat inghite - pana se obtine un guguloi moale, dar care nu curge. Si treci la framantat faina pana se formeaza guguloiul, adica pana ce se obtine o pasta omogena, consistenta, careia ii simti fragezimea intre degete.

 

Se tine guguloiul 10 minute la rece, in frigider, apoi se intinde coca, cu sucitorul. Se aplica pe foaie un strat de margarina Unirea (cu alta margarina, nu iese bine) si se impatureste foaia in 3. Se pune la rece in frigider pentru 30 de minute. Se repeta operatia de 3 ori, pana se consuma un pachet de margarina, de 250 gr.

Se pregateste un amestec din branza dulce, branza sarata – rasa pe razatoarea mare, 2-3 oua mari, de gaina, verdeata (patrunjel si marar verde taiat fin).

 

Eu folosesc bilute de spanac congelat, cumparat din market, pe care il calesc usor in ulei de floarea soarelui, impreuna cu o ceapa taiata fideluta.

Secret ! Pune in tigaie bilutele de spanac congelate si ceapa, in uleiul neincins si amesteca pana se evapora apa din spanac. Spanacul isi pastreaza gustul, nu-ti sar stropi de ulei incins pe maini si nici mizerie nu faci pe jos in bucatarie. 

 

Se amesteca bine branza frecata cu oua, cu spanacul calit.

 

Scoti aluatul de la rece, il imparti in doua si faci cu sucitorul sau modelezi cu mainile, 2 foi de aluat de marimea si forma vasului de copt.

Se intinde o foaie de aluat, pe fundul vasului de copt si se inteapa cu furculita. Se pune umplutura si se acopera cu cealalta foaie de aluat. Se inteapa cu furculita si foaia de aluat de deasupra.

Secret ! Daca ai uitat sa intepi cu furculita foile de aluat, risti sa se umfle prea tare placinta, iar cand o tai sa se pleostesca. Strici fasonul, nu de altceva. 

Se unge foaia de aluat de deasupra cu ou batut. Se baga vasul de copt in cuptorul incins al aragazului, la foc mare.

A nu se uita sau neglija ! Dupa ce bagi placinta la cuptor nu pleci la televizor, te invarti prin jurul aragazului (doar coci la temperatura mare), aprinzi becul la cuptor, mai tragi cu ochiul prin geamul cuptorului, ca sa prinzi momentul potrivit, cand placinta este rumenita asa cum iti place.

Aceasta reteta a fost testata si recomandata de blogul despremancare.ro/