Dificultate: redusa
Ingrediente necesare pentru lasagna cu pui:
- 1 ceapa
- 2 morcovi
- usturoi dupa gust
- 2 fire telina verde
- 1 legatura marar/patrunjel, care va place mai mult
- 1 kg carne tocata
- sare, piper, 1 vf cutit praf de chili
- 2 lingurite oregano
- 400 gr rosii in sos tomat
Sosul bechamel:
- 50 gr unt
- 60 gr faina
- 500 ml supa de carne
- 500 ml lapte
- nucsoara,sare
- un pachet foi lasagna
- 2 bile de mozzarella sau 500 gr cascaval
Mod de preparare lasagna cu pui:
Se pun foile de lasagna la inmuiat in apa fierbinte, timp de 40 min sau cel mai bine ar fi sa le fierbeti un pic inainte, in apa clocotita, usor sarata si in care ati picurat cativa stropi de ulei. Mare atentie sa nu se lipeasca foile intre ele! Se toaca ceapa si usturoiul. Se rad morcovii.
Se taie marunt telina si verdeata. Se calesc in ulei incins ceapa, usturoiul si se adauga morcovii si telina; se calesc putin si se adauga carnea tocata; se prajeste pana devine sfaramicioasa.
Se adauga patrunjel, sare, piper, chili si oregano, se adauga 300 gr rosii in sos si se lasa sa se inabuse la foc foarte mic timp de 30 min, daca este nevoie se mai adauga cate putin apa sau supa din cand in cand.
Se prepara sosul bechamel: se topeste untul si se caleste faina, se toarna supa si laptele putin, cate putin, amestecandu-se energic ca sa nu se formeze cocoloase.Se da sosul intr-un clocot, se condimenteaza cu sare si nucsoara. Se incinge cuptorul. Mozzarella se taie felii sau se rade cascavalul.Se unge o tava adanca si se toarna putin sos bechamel , se aseaza un strat de foi de lasagna, se acopera cu carne tocata, mozzarella/cascaval si din nou sos.
Se repeta procedeul si in final se adauga restul de rosii peste sosul alb, se acopera cu un strat de foi si se presara bine cascaval sau mozarella pe intreaga suprafata a lasagnei, se coace circa 30 min.
Se serveste fierbinte.
O reteta recomandata de blogul poetagurmanda.blogspot.ro