2 / 6

Retete culinare de post: orez cu sfecla si porumb

Reteta este simpla si poate fi usor adaptata perioadelor de post, inlocuind ghee-ul cu ulei de floarea-soarelui, porumb, orez sau samburi de struguri.

Sfecla este una dintre vegetalele care dau orezului culoare, dulceata si aroma subtila. Porumbul, la randul sau, contribuie cu culoare si gust. Orezul combinat astfel, cu sfecla si porumb, si asezonat cu garam masala si frunze tocate de menta devine delicios.

Dificultate: redusa

Ingrediente necesare:

1 cana cu orez Basmati
1/2 cana cu cubulete de sfecla, din cutie, bine scurse si spalate
1/2 cana cu boabe de porumb, din cutie, bine scurse si spalate
1 lingurita de seminte de chimion
1 ceapa mare, tocata marunt
1 catel de usturoi, tocat marunt
10 frunze de menta, tocate
2 lingurite de garam masala
2 linguri de ghee (sau unt)
sare

Mod de preparare:

Se spala orezul in cateva pe, pana ce apa curge curata. Se lasa apoi la inmuiat 30 de minute si apoi se scurge bine. Se pune orezul intr-o oala, se adauga 2 cani de apa rece si se sareaza. Se amesteca, se da in clocot, apoi se micsoreaza flacara la minim, se acopera oala si se lasa orezul sa fiarba foarte incet, timp de 12 minute, fara a da capacul deoparte si fara a amesteca orezul. Se stinge flacara si se lasa orezul sa stea, acoperit 10 minute. Se scoate capacul si se afaneaza orezul cu o furculita.

Se incinge ghee-ul intr-o tigaie, la foc mic-mediu. Se adauga semintele de chimion si se gatesc 1 minut, sau pana ce incep sa sfaraie si sa miroasa. Se adauga ceapa, se sareaza si se amesteca bine. Se gateste 4 minute, sau pana ce se inmoaie. Se adauga usturoiul si se continua pana ce ceapa incepe sa devina aurie.

Se adauga sfecla si porumbul, se amesteca, se micsoreaza flacara, se acopera tigaia si se gatesc 2 minute.

Se adauga garam masala, menta si sare, dupa gust. Se amesteca bine.

Se adauga orezul si se amesteca. Se orneaza cu frunze de menta si se serveste ca fel principal, impreuna cu o raita, sau ca garnitura, alaturi de un curry si de un relish de castraveti.

Sursa: reteteleluiradu.ro

 

Înapoi la articol

Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri