1 Noiembrie 2011 publicat în Retete culinare 62 share-uri

O reteta gustoasa de rulouri cu vinete si bacon
O reteta nu tocmai healthy, dar al naibii de buna (din cand in cand) :) Am pregatit aceasta reteta mai demult, cand vinetele erau in plin sezon, dar abia acum am revazut pozele si m-am grabit s-o postez. Pentru noi a fost un pranz foarte simplu de pregatit si ultra delicios; mozzarella topita, combinata cu vinete si rosii fiind minunata.

Ingrediente rulouri cu vinete si bacon:

  • 2 vinete, de preferat lunguiete
  • 100 g bacon
  • 250 g mozzarella
  • 2-3 rosii bine coapte
  • 4 linguri ulei de masline
  • sare, piper, rozmarin

Mod de preparare rulouri cu vinete si bacon:

Taiem vinetele foarte subtire, cu ajutorul curatatorului de legume. Incingem gratarul sau o tigaie de teflon si prajim fasiile cateva minute pe fiecare parte, fara ulei. Le scoatem pe o farfurie si le lasam sa se raceasca. Intre timp taiem mozzarella rondele, curatam rosiile de coaja si le taiem rondele. Asezam o fasie de vinete, peste ea punem o fasie de bacon, mozzarella si rosii. Rulam cu grija si asezam intr-o tava unsa cu ulei de masline. Puteti folosi o scobitoare ca sa tineti ruloul strans, dar daca nu puneti prea multa umplutura, nu va fi nevoie. Peste rulourile de vinete presaram sare si piper. Rosiile ramase le tocam marunt si le punem peste rulourile de vinete din tava. Dam la cuptor, la 180 de grade, pentru vreo 15 de minute, timp in care tocam cubulete restul de mozzarella.
Dupa sfertul academic presaram mozzarella si mai lasam la cuptor pentru vreo 5-10 minute, pana se topeste. Servim imediat, cu rozmarin presarat de deasupra. Simplu, fara mari pretentii, dar foarte bune, atat rulourile cat si sosul :)

Mai multe retete gustoase puteti descoperi pe blogul furnicuti.blogspot.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri