O reteta delicioasa de varza a la Cluj

Varza a'la Cluj e varianta simpla a sarmalelor, are aceeasi compozitie, dar umplutura nu e in sarmale, ci asezata in straturi, alternativ cu varza. Cum impachetatul saramelelor nu ma prea pasioneaza, m-a bucurat ca aici nu e nevoie de prea multa manopera. Reteta ne-a dat-o mama, care ne-a si dat sa degustam cate o portie, ca sa ne convingem ca e foarte buna :) Multumim pentru idee si pentru reteta! Noi am folosit varza proaspata, dar se poate pregati si cu varza acra, sau amestec.

Pentru 6 portii avem nevoie de:

  • 2 verze potrivite (cam 3kg in total)
  • 800-900g pulpa porc
  • 250 g costita afumata (noi am folosit de la garnita - thx Cori :) )
  • 2-3 cepe
  • 2 linguri orez
  • un pahar suc de rosii
  • 4 linguri ulei
  • 1 lingurita boia
  • cateva crengute cimbru uscat
  • sare, piper

Din varza spalata oprim 3-4 frunze de la exterior, pentru ca le vom folosi pe post de capac.
Tocam cepele rapid, incingem 2 linguri de ulei si le calim cateva minute, pana se rumenesc. Apoi le lasam sa se raceasca. Un pont foarte util: caliti ceapa intr-o cratita incapatoare, pentru ca sa o folositi si mai tarziu, deci mai putine vase murdare :)
Cat timp se raceste ceapa, tocamsi carnea. Orezul il spalam si il fierbem cateva minute, pana e pe jumatate facut. Il clatim si il scurgem de apa.
Peste ceapa adaugam carnea tocata, sare, piper, boia, o parte din cimbrul si amestecam bine. Adaugam 2 linguri de apa, una de ulei si orezul, amestecand cu grija, sa nu se sfarame.
Tocam varza, o frecam cu un praf de sare cat sa se inmoaie putin. Ungem cu o lingura de ulei tava sau cratita in care vom pregati mancarea si asezam un strat de varza, adica jumatate din cantitate. Deasupra punem carnea, o nivelam, punem cateva bucatele de afumatura, iar apoi restul de varza si inca cateva bucatele de afumatura.
Pe deasupra putem sa mai punem cateva crengute de cimbru si acoperim totul cu frunzele de varza pe care le-am pastrat. Turnam peste varza o cana de apa fierbinte si dam la cuptor, la 180 - 200 de grade pentru o ora - o ora si ceva. Verificam din cand in cand daca mai e nevoie de apa. Puteti s-o lasati cu mai mult sos, sau mai putin, cum va place.
Cand varza este facuta, aruncam frunzele pe care le-am folosit pe post de capac, pentru ca sunt cam arse si turnam bulionul pe deasupra. Mai lasam 20-30 de minute sa se rumeneasca si am terminat :)
Caloric e ok, vreo 120 calorii la 100 de grame, chiar daca am folosit si putina grasime :)

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 7 sfaturi despre spălarea corectă a fructelor și legumelor TEZYO primăvară/vară 2023 – o călătorie unică prin tendințele momentului cu cele mai iubite branduri de încălțăminte 10 Rochii de vară care emană energie și feminitate

Mai multe retete gustoase puteti descoperi pe blogul furnicuti.blogspot.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri