ghid pentru o viaţă împlinită

Pulpa de porc cu legume, la cuptor

Un preparat de porc gustos, fatos, facut rapid, care sa poata fi servit aburind, sa gadile placut narile si sa trezeasca gurmanzii din noi.

Dificultate: medie

Ingrediente necesare pentru pulpa de porc cu legume, la cuptor:

  • pulpa de porc, de la un animal parlit, nu oparit, cumparata de la macelaria cu produse garantate, reteta pulpa de porc cu legumeromanesti (o bucata groasa, intreaga, sanatoasa - de 2-3 Kg, cu putina grasime lasata de macelar, la cererea cumparatorului)
  • legume, dupa gustul si dorinta mesenilor (cartofi, praz, ceapa, usturoi, morcovi, pastarnac, patrunjel, telina)
  • 2-3 carnati afumati, din cei facuti special, in casa, pentru sarbatori
  • condimente traditionale romanesti (sare grunjoasa, cimbru, boabe de piper, boabe de coriandru, rozmarin).

Mod de preparare pulpa de porc cu legume, la cuptor:

Legumele, curatate si spalate, lasate la scurs (sterse cu o carpa uscata) se taie in bucati mari, potrivite ca marime cu bucata de carne care se va pregati, se asaza intr-o tava de inox. Se presara sare grunjoasa. In tava se adauga boabe de piper, boabe de coriandru, cateva crengute de cimbru, o crenguta de rozmarin, 2 frunze de dafin, catei de usturoi.

Este bine de stiut! Portionarea legumelor dupa marimea bucatii de carne are rost pentru ca legumele si carnea sa fie gata preparate, in acelasi timp. Legumele se vor pregatiti in grasimea de porc, scursa treptat, din carne, pe masura ce aceasta se va coace.

Se picura ulei de floarea soarelui, cat sa unga tava si se amesteca bine, cu o lingura, legumele si condimentele.

Carnatul afumat se taie in bucati generoase si se pune printre legume, in tava de inox.

Bucata din pulpa de porc, se asezoneaza cu sare grunjoasa si piper boabe, proaspat macinate si cimbru uscat. Carnea se freaca cu condimentele pe toate partile.

Secret si nu prea, stiut fiind de toate gospodinele ! Carnea se aseaza deasupra amestecului de legume, partea cu grasime, fiind deasupra. In timpul coacerii, grasimea din pulpa de porc se va scurge pe/ prin carne si va trece la legume, pe care le va coace.

Citeste si:

Poate fi esential pentru gustul preparatului ! Nu se adauga apa sau amestec de apa si vin. Nu este nevoie, deoarece pulpa de porc contine destula grasime si destula apa.

Tava de inox se introduce in cuptorul incins al aragazului, la foc mare pentru 30 de minute, timp in care grasimea de pe carnea de porc se va rumeni si va deveni aramie, retinand in acelasi timp, tot sucul in carne.

Se reduce focul la aragaz, la potrivit si se continua coacerea pentru 50-60 de minute, pana carnea capata o rumeneala omogena, iar pe lateral se observa cum carnea paleste, usor, usor, pe masura ce trece timpul.Deoarece in timpul coacerii la cuptor, carnea se usuca, friptura se scoate din cuptorul aragazului si se lasa pentru 10-15 minute, acoperita cu o hartie din pergament, “sa se odihneasca”, timp in care aceasta redevine mustoasa, pastrandu-si fragezimea.

Mai multe retete gustoase gasiti pe blogul:despremancare.ro/

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Google Twitter

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.


Discutii despre Pulpa de porc cu legume, la cuptor

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Garbo incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.